Învățare și perfecțiune

Copilul imperfect

Una dintre activitățile copilăriei care nu s-a prin deloc de mine a fost împletitul. Mama este foarte pricepută și a încercat să mă inițieze pe la 7-8 ani. Procesul de învățare a fost scurt si nesatisfăcător, pentru amândoua. Rândurile mele erau unele mai strânse altele lăbărțate iar mama imi desfăcea opera de fiecare dată să corecteze greșelile. M-am frustrat și am renunțat. Ani mulți am avut în dulap o bucată de ciorap începută, dovada a imperfecțiunii mele.

Adultul imperfect

20 și ceva de ani mai târziu, m-am operat la genunchi. Care e legătura? A venit mama să stea cu mine. M-a întrebat ce să îmi aducă si i-am răspuns: ceva de împletit.

Am inceput aseară. Mi-a arătat din nou, foarte răbdătoare, cum se începe, cum iau firul pe față și pe dos, cum fac model cu elastic. Mi-a adus un ghem pentru un fes și nici nu mi-a trecut prin cap să contest alegerea. Mă gândisem initial la un fular.

A rezistat primul rând, la al doilea m-a rugat să vadă și ea și a desfăcut un nod greșit să îl refacă. Și cred ca ăla a fost momentul când am realizat că despre asta e învățarea mea. Despre cum îi explic că nu perfecțiunea fesului mă interesează, ci procesul. Nu cât de drepte sunt rândurile ci câtă bucurie și relaxare simt cand ma joc cu firele. Nu nodurile scăpate sau numărate incorect ci dezvoltarea de abilități noi și o formă de meditație nou-descoperită.

‘Masterpiece in the making”

Surprinzător pentru mine, am oprit-o și i-am luat lucrul, de fiecare dată când voia sa corecteze ceva. A fost greu, am râs nervos, m-am enervat în sinea mea, am trăit și alte momente în care nu m-am bucurat de proces fiindu-mi teamă de rezultat. M-am eliberat. Mă joc în continuare și cu siguranță asta va fi un fes pe care îl voi purta.

invatare si perfectiune