Autonomie în învăţare
Printre cele mai sexi proiecte CROS de anul acesta şi cu siguranţă cel mai drag mie este Autonomia în învățare.
De ce îmi place atât de tare? Pentru că deși pare elaborat este atât de natural, pentru că zi de zi conștientizăm că noi avem cheia tuturor uşilor pe care vrem să le deschidem şi tot ce trebuie să facem e să alegem ordinea în care o facem şi ce urmează după, pentru că lucrurile nu “se întâmplă”, noi le facem să se întâmple.
Am pornit la drum undeva în vară luându-ne pe noi, echipa de proiect, ca exponenți cu un grad mai mare sau mai mic de autonomie în stilul caracteristic unui program pilot: research – aplicare în practică – teoretizare și conceptualizare. Primele câteva săptămâni le pot numi fără nici o exagerare “revelatoare”. Am reușit să găsesc originea unora dintre activitățile și obiceiurilor pe care renunțasem de mult să încerc să le înțeleg. Și cel mai important mi-am conștientizat strategiile de învățare și tehnicile utilizate deja și am putut astfel să văd mai departe și să adaptez nevoilor mele unele noi.
În momentul în care am văzut valoarea procesului ideea de a deveni autonoMARE și de a-i ghida pe ceilalți spre această descoperire de sine a reprezentat cea mai mare provocare. Și după două luni de la lansarea programului în cele două comunități CROS, HRemotion si New Media School nu pot decât să mă felicit că lucrez cu două fete minunate: Ana Secrieru, Vicepreședinte Resurse Umane în ASER și Teo Mucha, Vicepreședinte Ecotur. În fiecare săptămână descopăr alături de ele noi bucățele din ce înseamnă să fi autonom în învățare, pe măsură ce obiectivele capătă o formă smart și rezultatele încep să se vadă. Motivul pentru care am decis să ma întorc la “scriituri” vine dintr-o discuție cu Ana, care și-a pus ca obiectiv să-și facă blog și m-a numit pe mine responsabil. Așa că ne-am asumat reciproc responsabilitatea să scriem și în același timp să ne dăm impulsul necesar până când ne va intra în obicei.
Dar despre obiceiuri va fi ceva mai mult de spus într-un post viitor, și cu siguranță și despre autonomizare 
HR la nivel emoţional
Ar fi trebuit să pun ghilimele titlului pentru că replica nu îmi aparţine, este a lui Mihai Iorga, fostul preşedinte BOS (Business Organisation for Students), locul unde mi-am început dezvoltarea şi unde am deschis uşa resurselor umane. Asta a afirmat el după prima întâlnire HR eMotion la care a participat, dând glas gândurilor pentru care eu nu găsisem încă cuvintele potrivite.
Pentru că aş fi rămas la uşă dacă nu ar fi existat HR eMotion şi nu aş fi cunoscut câţiva oameni care să îmi transmită pasiune pentru un domeniu care până atunci îmi plăcea datorită posibilităţii pe care mi-o dădea de a interacţiona cu cei din jurul meu şi cam atât.
Pe parcursul unui an universitar întâlnirile cu hr-işti din toate organizaţiile studenţeşti prezente în peisajul bucureştean mi-au schimbat percepţia şi m-au ajutat să înţeleg rolul pe care îl are un om de resurse umane în cadrul unei organizaţii, atât ONGS cât şi companie. Cred că nu greşesc cînd îi numesc PROFESORI, şi nu profesori aşa cum întâlnim în şcoli, oameni pentru care să fie profesori înseamnă doar o meserie. Când spun profesori mă gândesc la un ” Domn Trandafir”, un dascăl cu vocaţie şi conştiinţa importanţei activităţilor şi rolului lui, care pe lângă faptul că furnizează informaţii, provoacă permanent la reflexie, autocunoaştere, studiu individual, un coach şi un mentor, o persoană pentru care cei din faţa lui nu sunt ” clasa ”, în cazul nostru organizaţia, ci Gigel, Costel, individualităţi care primesc atenţia şi sprijinul de care au nevoie pentru a se dezvolta frumos, pe un drum firesc şi potrivit pentru ei.
Eu am avut noroc şi am găsit în cadrul comunităţii de anul trecut exact acei ”profesori” de care aveam nevoie, oameni care îşi dedică timpul şi resursele dezvoltării noastre,celor care am realizat că avem nevoie de mai mult decât ne dă şcoala. Nu degeaba se numesc CROS (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti).
Şi în iunie se încheia anul universitar, şi singurul regret era HR eMotion şi faptul că nu ştiam ce se va întâmpla şi cum se va dezvolta comunitatea, ce voi face eu . Nu m-am gândit atunci că voi avea şansa incredibilă de a face pasul spre celălalt plan, că voi avea ocazia ca pe langă învătăcel să pot fi învătător. Acum am această ocazie alături de trei din membrii CROS (Cris, Traian, Billy) care au mai vrut omuleţi lângă ei în echipa HR eMotion (Diana, Alina Ciotîrnel, Silvia si subsemnata) . Dorim ca şi anul acesta să fim aproape de organizaţii şi să le împărtăşim din experienţa, cunoştinţele şi pasiunea noastră în aceiaşi măsură în care vom învăţa noi de ei, şi ei, unii de la alţii.
Pentru că atunci cand spui HR eMotion spui comunitate , spui SHARING, spui încredere, spui prietenie.
Filed under De'ale CROS-ului | Comments (2)
