Stiluri de învăţare – Corporal – Kinestetica

Unul din primele lucruri pe care l-am făcut atunci când am început procesul de autonomie în învăţare a fost testul Learning Styles Inventory. În mare rezultatele au fost cele aşteptate mai puţin punctajul pentru Physical Learning Style unde am ieşit cu un surprinzător scor de 19 din 20. Prima reacţie a fost un zâmbet uşor neîncrezător deoarece m-am considerat întotdeauna destul de neîndemânatică la tot ce înseamnă sport şi am crezut că doar la asta se referă.

Atunci când am citit cu mai mare atenţie am început să identific activităţi şi tehnici de învăţare care îmi sunt naturale şi care ţin de învăţare kinestetică:

• desfac orice îmi cade în mână, de la telecomandă, mouse, telefon şi mă fascinează să văd toate piesele cum se îmbină perfect atunci cînd le pun la loc (recunosc ca de câteva ori nu am nimerit să refac şi stricat a fost).
• cursurile de masaj şi reflexoterapie mi-au dat o cu totul altă perspectivă asupra corpului şi a legăturilor existente între oricare părţi ale lui.
• îmi place să “bibilesc” fiecare lucruşor pe care îl fac şi am grijă la cele mai mici detalii, sunt uşor obsedată de simetrie - şi aici îmi amintesc de profesoara de desen din clasa a 5-a care mi-a spus după prima lucrare pe care i-am arătat-o: “Dacă o să vrei mâinile te pot duce departe” (şi nu se referea la talent, ci strict la atenţie şi migală)

Şi pentru că îmi place să îmi testez limitele am zis să ies din zona de confort şi să-mi măresc “plăcinta” de activităţi cu sporturi. M-am înscris la dans şi este una din cele mai bune alegeri ale anului 2010. De două ori pe săptămână văd cum îmi creşte încrederea şi mai mult de atât, dragul de mine. Iar declick-ul l-am avut weekendul trecut, când am învăţat să schiez. Este ciudat cum momentul în care simţeam schiurile în picioare şi alunecam pe pârtie anula orice sentiment de frică sau neputinţă. Am fost în elementul meu, certându-mi profesorul că stă în drum şi uimindu-l prin rapiditatea cu care îmi însuşeam tehnica (o mare parte din merit îi aparţine, mi-a dat autonomia de care avea nevoie încă de prima dată, explicându-mi “de ce” şi nu “cum”). Şi e mult mai mult decât adrenalină, este senzaţia că am învăţat fără absolut niciun efort (mai putin mersul cu clăpari) un lucru cu totul nou, că totul a fost o joacă şi că s-a încheiat mult prea devreme.

Mi-am propus ca în săptămânile ce urmează să iau fiecare stil de învăţare şi să-l cresc cu noi activităţi care să ma ducă spre tehnici şi mai apoi strategii…spre obiceiuri. Voi cum învăţaţi?

Filed under De'ale mele | Comment (1)

Life is wonderful

“It takes a night to make it dawn
And it takes a day to make you yawn brother
It takes some old to make you young
It takes some cold to know the sun
It takes the one to have the other”    (Jason Mraz – “Life is wonderful“)    

Am ales doar o strofă dintr-o melodie care îmi place foarte tare. Nu ştiu câţi dintre voi ascultaţi Jason Mraz, eu găsesc mult sens în toate versurile lui, poveşti care merită spuse. Ca să nu mai zic că are o voce foarte frumoasă şi e simpatic foc (shhh…asta rămâne între noi).

Mi-am reamintit de una din primele mele postări, referitor la cum ştim să ne trăim viaţa. Am scris acolo multe lucruri frumoase, adevărate, dar nu toate înţelese mai mult decât la nivel teoretic. Aseară însă am avut norocul de a  simţi pe propria piele cât de frumoasă e viaţa şi cât de puţin am apreciat-o în ultima perioadă, când mi-am făcut un obicei din a mă plânge de tot ce mi se întâmplă şi de a căuta tot felul de scuze pentru starea mea  schimbătoare şi pentru micile eşecuri avute.

Ce mi-a produs “revelaţia”?

Am fost lovită de o maşină, un domn se grăbea să ajungă acasă şi a ignorat trecerea de pietoni şi culoarea roşie a semaforului fiind atent la unul din ştergătoare care era stricat. Din momentul conştientizării că voi fi lovită (câteva fracţiuni de secundă în care am văzut maşina venind spre mine) au fost 3 lucruri la care m-am gândit:

1. ”ce se întâmplă, de ce m-a lovit, ce i-am facut?” (eram convinsă că e intenţionat, nu înţelegeam cum ar fi putut să nu mă vadă) 

2. ”auuu…mă doare piciorul…dar pot să-l mişc. Ar fi bine să mă ridic, sunt în mijlocul străzii şi e verde pentru maşini”

3. ”cât de frumoasă e viaţa, promit că o sa apreciez fiecare moment de acum încolo!”        

Din fericire nu a fost necesar nici măcar să merg la spital, încă mă doare genunchiul dar l-am tratat cu indiferenţă (nu a scăpat de cele 45 minute de mers pe jos) şi s-a comportat ca atare, adaptându-se perfect condiţiilor.

 Timp de jumătate de oră am încercat să-l liniştesc pe şofer pentru că era mult mai agitat ca mine (eram euforică şi mă gândeam doar cât de tare e să traieşti).  Ceaiul pe care l-am băut la Cris a fost cel mai bun pe care îmi amintesc să-l fi băut vreodată, dimineaţa asta este minunată, şi vreau de acum încolo să dăruiesc numai zâmbete tuturor.

Sfat: Nu aşteptaţi să vi se întâmple ceva de genul asta ca să va bucuraţi mai mult de tot ceea ce aveţi, tot ceea ce faceţi, tot ceea ce sunteţi!

Filed under De'ale mele | Comments (2)

It’s been a long time

Acum trei zile am decis că cele două posibile cutiuţe care mă transportă la muncă, 105 şi 93 îmi ingrădesc imaginaţia şi îmi dau peste cap cam toate simţurile. Şi pe principiul “mens sana in corpore sano” sau mai românescul “mersul pe jos face piciorul frumos” am dat drumul propriului sistem locomotor timp de 2 ore în fiecare zi, lăsându-mi mintea să zburde în voie.

Şi dacă până azi a zburdat pe plaiuri şi câmpii, în dimineaţa asta am domolit-o puţin şi m-am gândit la şcoală. Septembrie se apropie cu paşi repezi şi m-am întors puţin în timp, retrăind vizitele la şcoala generală şi liceu pentru a le mulţumii unor dascăli care m-au îndrumat şi au ajutat la dezvoltarea mea. Şi am avut un flashback, ceva ce aud de fiecare dată de la toţi profesorii ”nu mai sunt elevii care erau. S-au înrăit, sunt obraznici şi neatenţi”. Şi mă gândeam de ce s-a întâmplat asta. Ce înseamnă că s-au înrăit? De ce nu mai sunt atenţi? Şi mi-am amintit de mine până la facultate. Eu de ce eram atentă şi sorbeam cuvintele unor profesori? Şi am găsit un singur răspuns: sete de cunoaştere satisfăcută parţial de infomaţiile primite la şcoală şi parţial citind. Oare elevii de astăzi nu mai au sete de cunoaştere? Nu mai sunt curioşi? Nu mai vor să ştie, să înveţe? Eu nu cred că aceşti copilaşi s-au înrăit…văd problema puţin altfel. Ei învaţă, în fiecare zi, sunt curioşi şi întreabă doar că setea lor nu mai este satisfăcută la şcoală. Internetul le-a deschis uşa spre o cu totul altă lume, cu informaţii mult mai multe şi mult mai interactiv prezentate. Procesul există, cunoştinţele se acumulează; întrebarea e cât de bune sunt? cât de mult îi ajută să se dezvolte? Aproape toti profesorii blamează tehnologia şi calculatorul ca fiind factorii care duc la scăderea interesului pentru şcoală. Şi este adevărat dar din cu totul alt motiv. Ce ar trebui să facă şcoala este să înţeleagă ca nu mai este polul cunoştinţelor aşa cum se întâmpla acum 5-10-15 ani, să accepte şi chiar să se bucure de acest lucru pentru că efortul se reduce semnificativ. Copiii, nativ,  sunt dispuşi să caute singuri, sunt autonomi, şi tot ce le lipseşte pentru a căuta şi învăţa ce trebuie şi cum trebuie este cadrul. Acesta este rolul şcolii acum, locul unde elevii găsesc sprijin în alegerea propriei direcţii şi în descoperirea informaţiilor relevante pentru ei, nu locul unde cu toţii sunt îndoctrinaţi cu aceleaşi date care nu vor ajunge niciodată cunoştinţe…pe care doar le mestecă fără să le digere vreodată şi care de cele mai multe ori le provoacă indigestii şi de aici repulsie pentru următoarea porţie de informaţii.

Şi am în mintea imaginea unui copil, pe la 4-5 anişori, care deschide larg braţele şi vrea să afle tot în jurul lui, care întreabă “de ce” până îşi scoate părinţii din sărite. E un comportament natural. Ce se întâmplă când întră în şcoală? I se spune că există un singur drum, că trebuie să aibă ochelari de cal, că aşa va decurge viaţa lui timp de cel putin 12 ani: va sta în bancă şi informaţiile vor veni la el. Nu mai poate să întrebe de ce, este oprit din căutarea instinctuală şi îndopat după aceiaşi reţetă: aceleaşi mâncare fără a se ţine cont de gusturi şi de pofte. Cum ne putem aştepta ca după cei 12 ani, elevul ajuns student să se întoarcă la comportamentul lui natural şi să caute? Nu este mai comod să urmeze traiectoria din şcoală: stat în bancă, mestecat, înghiţit, indigestie sau nu, cu posibilitate de “gastrită”?

Există studenţi la care sistemul nu a ajuns, sunt cei implicaţi în activităţi extracurriculare, care caută, întreabă, se dau cu capul şi învaţă. Dar sunt puţini. Ca toţi studenţii să fie autonomi în învăţare trebuie să fie copii, şi mi se pare ilogic ca la 20 de ani să încerci să revii la stilul de învăţare de la 5.

Nu ar fi mult mai uşor pentru toată lumea să fim lăsaţi să ne dezvoltăm natural, organic?

Filed under De'ale mele | Comment (0)

Alina şi vrejul de fasole

Uite cum, după draftul de plan de dezvoltare personală pus pe wiki-ul intern HR eMotion a venit vremea dezvoltării planului complex, personalizat, în viziunea mea, pe ce sunt şi ce trebuie să devin.

Şi aş începe cu o mică dezbatere pe care am avut-o în interiorul echipei despre utilitatea şi mai mult decât atât, despre risc vs beneficii în a ne face public planul de dezvoltare. Concluzia la care am ajuns, eu personal, influenţată mai ales de opinia lui Traian, este că blogul reprezintă o carte de vizită, şi ai mult mai mare încredere într-o persoană pe care o vezi activă, autodidactă şi dornică să se dezvolte iar asta reiese din plin dintr-un plan de dezvoltare bine structurat.

Voi relua acum modelul propus într-o pagină anterioară şi voi încerca să aşez frumos de unde plec şi unde vreau să ajung.

Principiile mele:

1. Să fiu întotdeauna eu,  să nu încerc să mă mint (sunt atât de convingătoare încât aş ajunge să cred).
2. Să fiu sinceră cu cei din jurul meu şi să nu spun lucruri frumoase doar pentru a-i face să se simtă bine (deci aşteptaţi-vă şi la critici şi nu uitaţi că vă voi critica mai mult pe masură ce îmi veţi deveni mai dragi).
3. Cred că fundamental, oamenii sunt buni şi nu mă va convinge nimeni niciodată să pun o etichetă de  ”om rău” sau să urăsc pe cineva.
4. Pe principiul ”nu te supăra frate” mi-e foarte greu să mă supăr şi să mă răzbun, şi dacă mă supăr după un timp iert, deci uit.
5. Nu regret nimic din ce fac, dacă e ceva greşit învăt şi data următoare fac mai bine.
6. Dacă fac un lucru şi după un timp îmi dau seama că nu e ce vreau şi nu mi se potriveşte ”schimb macazul” şi nu mi-e frică să ies din zona mea de confort.
7. Apreciez şi mă bucur mai mult de drum decât de destinaţie, îmi place să lupt dar uneori uit să mă bucur de rezultate (asta intră în categoria: de îmbunătăţit).

Scurtă analiză SWOT în special pe legătura cu HR eMotion:

• Puncte tari: raţiune, empatie, abilităţi de comunicare şi interacţiune, agregator al echipei.
• Arii de îmbunătăţire: dezvoltarea abilităţilor de coaching, mentoring, training şi public speaking, lucrul cu instrumentele web 2.0, grafică şi web design, editare video şi multimedia.
• Oportunităţi: membru al echipei HR eMotion, statutul de angajat în Resurse Umane, multitudinea de mijloace online şi oameni foarte tari dispuşi să mă sprijine în dezvoltare.
• Ameninţări: timpul limitat.

Iar acum, mixând ariile de îmbunătăţire cu oportunităţile iată cum mi-am propus să mă caţăr pe vrejul meu de fasole:

Obiectiv de dezvoltare	Acţiuni planificate	Când?	Responsabil de acţiune
Lucrul cu instrumente web 2.0	Învăt cel puţin trei chestii deştepte ale google-ului pe săptămână. Citesc despre ele şi mă uit la filmuleţe despre utilizarea lor.	noiembrie – iunie	Eu şi la început cei care îmi vor da imboldul necesar (Traian, Billy, Cris)
Training	Ţin traininguri în cadrul comunităţii HR eMotion şi facilitez întâlnirile. Citesc despre traininguri şi cer informaţii de la colegii din organizaţie şi din companie.	ianuarie – iunie    noiembrie – iunie	Eu    Eu, echipa HR eMotion, colegii de muncă
Coaching si mentorat	Profit la maxim de oportunitatea de a avea un mentor şi un coach. Livrez coaching şi mentoring membrilor comunităţii HR eMotion.	noiembrie – iunie    ianuarie – iunie	Eu împreună cu coach-ul şi mentorul meu.  Eu
Îmbunătăţirea exprimării verbale şi  scrise.	Traininguri, facilitare întâlniri, blog, reţele sociale.	noiembrie – iunie	Eu
Grafică şi web design	Lucrez singură la site, mă documentez şi rezolv problemele evitând cât de mult pot să cer ajutor.	noiembrie – iunie	Eu
Activitate medii sociale	Ţin comunitatea sudată antrenând la discuţii şi activitate pe toate mediile sociale.	noiembrie – iunie	Eu
Editare video şi multimedia	Contribui la dezvoltarea materialelor de prezentare, filmuleţelor pe care le folosim la întâlniri. Îmi aloc o ora pe săptămână şi experiementez tot ce înseamnă multimedia.	noiembrie – iunie	Eu

 

Ar mai fi de adăugat obiective de dezvoltare referitor la companie dar nu ele fac obiectul discuţiei.

Iar partea cea mai frumoasă va fi evaluarea, pe care o voi face constant, alături de colegii mei iar peste şase luni voi avea un update al acestui post şi voi vedea cât am îndeplinit, ce alte acţiuni au fost necesare şi cum s-a modificat analiza SWOT care va da naştere altor obiective, deschizând un nou ciclul.

Filed under De'ale mele | Comments (2)