Life is wonderful

“It takes a night to make it dawn
And it takes a day to make you yawn brother
It takes some old to make you young
It takes some cold to know the sun
It takes the one to have the other”    (Jason Mraz – “Life is wonderful“)    

Am ales doar o strofă dintr-o melodie care îmi place foarte tare. Nu ştiu câţi dintre voi ascultaţi Jason Mraz, eu găsesc mult sens în toate versurile lui, poveşti care merită spuse. Ca să nu mai zic că are o voce foarte frumoasă şi e simpatic foc (shhh…asta rămâne între noi).

Mi-am reamintit de una din primele mele postări, referitor la cum ştim să ne trăim viaţa. Am scris acolo multe lucruri frumoase, adevărate, dar nu toate înţelese mai mult decât la nivel teoretic. Aseară însă am avut norocul de a  simţi pe propria piele cât de frumoasă e viaţa şi cât de puţin am apreciat-o în ultima perioadă, când mi-am făcut un obicei din a mă plânge de tot ce mi se întâmplă şi de a căuta tot felul de scuze pentru starea mea  schimbătoare şi pentru micile eşecuri avute.

Ce mi-a produs “revelaţia”?

Am fost lovită de o maşină, un domn se grăbea să ajungă acasă şi a ignorat trecerea de pietoni şi culoarea roşie a semaforului fiind atent la unul din ştergătoare care era stricat. Din momentul conştientizării că voi fi lovită (câteva fracţiuni de secundă în care am văzut maşina venind spre mine) au fost 3 lucruri la care m-am gândit:

1. ”ce se întâmplă, de ce m-a lovit, ce i-am facut?” (eram convinsă că e intenţionat, nu înţelegeam cum ar fi putut să nu mă vadă) 

2. ”auuu…mă doare piciorul…dar pot să-l mişc. Ar fi bine să mă ridic, sunt în mijlocul străzii şi e verde pentru maşini”

3. ”cât de frumoasă e viaţa, promit că o sa apreciez fiecare moment de acum încolo!”        

Din fericire nu a fost necesar nici măcar să merg la spital, încă mă doare genunchiul dar l-am tratat cu indiferenţă (nu a scăpat de cele 45 minute de mers pe jos) şi s-a comportat ca atare, adaptându-se perfect condiţiilor.

 Timp de jumătate de oră am încercat să-l liniştesc pe şofer pentru că era mult mai agitat ca mine (eram euforică şi mă gândeam doar cât de tare e să traieşti).  Ceaiul pe care l-am băut la Cris a fost cel mai bun pe care îmi amintesc să-l fi băut vreodată, dimineaţa asta este minunată, şi vreau de acum încolo să dăruiesc numai zâmbete tuturor.

Sfat: Nu aşteptaţi să vi se întâmple ceva de genul asta ca să va bucuraţi mai mult de tot ceea ce aveţi, tot ceea ce faceţi, tot ceea ce sunteţi!

test Filed under De'ale mele | Comments (2)