It’s been a long time

Acum trei zile am decis că cele două posibile cutiuţe care mă transportă la muncă, 105 şi 93 îmi ingrădesc imaginaţia şi îmi dau peste cap cam toate simţurile. Şi pe principiul “mens sana in corpore sano” sau mai românescul “mersul pe jos face piciorul frumos” am dat drumul propriului sistem locomotor timp de 2 ore în fiecare zi, lăsându-mi mintea să zburde în voie.

Şi dacă până azi a zburdat pe plaiuri şi câmpii, în dimineaţa asta am domolit-o puţin şi m-am gândit la şcoală. Septembrie se apropie cu paşi repezi şi m-am întors puţin în timp, retrăind vizitele la şcoala generală şi liceu pentru a le mulţumii unor dascăli care m-au îndrumat şi au ajutat la dezvoltarea mea. Şi am avut un flashback, ceva ce aud de fiecare dată de la toţi profesorii ”nu mai sunt elevii care erau. S-au înrăit, sunt obraznici şi neatenţi”. Şi mă gândeam de ce s-a întâmplat asta. Ce înseamnă că s-au înrăit? De ce nu mai sunt atenţi? Şi mi-am amintit de mine până la facultate. Eu de ce eram atentă şi sorbeam cuvintele unor profesori? Şi am găsit un singur răspuns: sete de cunoaştere satisfăcută parţial de infomaţiile primite la şcoală şi parţial citind. Oare elevii de astăzi nu mai au sete de cunoaştere? Nu mai sunt curioşi? Nu mai vor să ştie, să înveţe? Eu nu cred că aceşti copilaşi s-au înrăit…văd problema puţin altfel. Ei învaţă, în fiecare zi, sunt curioşi şi întreabă doar că setea lor nu mai este satisfăcută la şcoală. Internetul le-a deschis uşa spre o cu totul altă lume, cu informaţii mult mai multe şi mult mai interactiv prezentate. Procesul există, cunoştinţele se acumulează; întrebarea e cât de bune sunt? cât de mult îi ajută să se dezvolte? Aproape toti profesorii blamează tehnologia şi calculatorul ca fiind factorii care duc la scăderea interesului pentru şcoală. Şi este adevărat dar din cu totul alt motiv. Ce ar trebui să facă şcoala este să înţeleagă ca nu mai este polul cunoştinţelor aşa cum se întâmpla acum 5-10-15 ani, să accepte şi chiar să se bucure de acest lucru pentru că efortul se reduce semnificativ. Copiii, nativ,  sunt dispuşi să caute singuri, sunt autonomi, şi tot ce le lipseşte pentru a căuta şi învăţa ce trebuie şi cum trebuie este cadrul. Acesta este rolul şcolii acum, locul unde elevii găsesc sprijin în alegerea propriei direcţii şi în descoperirea informaţiilor relevante pentru ei, nu locul unde cu toţii sunt îndoctrinaţi cu aceleaşi date care nu vor ajunge niciodată cunoştinţe…pe care doar le mestecă fără să le digere vreodată şi care de cele mai multe ori le provoacă indigestii şi de aici repulsie pentru următoarea porţie de informaţii.

Şi am în mintea imaginea unui copil, pe la 4-5 anişori, care deschide larg braţele şi vrea să afle tot în jurul lui, care întreabă “de ce” până îşi scoate părinţii din sărite. E un comportament natural. Ce se întâmplă când întră în şcoală? I se spune că există un singur drum, că trebuie să aibă ochelari de cal, că aşa va decurge viaţa lui timp de cel putin 12 ani: va sta în bancă şi informaţiile vor veni la el. Nu mai poate să întrebe de ce, este oprit din căutarea instinctuală şi îndopat după aceiaşi reţetă: aceleaşi mâncare fără a se ţine cont de gusturi şi de pofte. Cum ne putem aştepta ca după cei 12 ani, elevul ajuns student să se întoarcă la comportamentul lui natural şi să caute? Nu este mai comod să urmeze traiectoria din şcoală: stat în bancă, mestecat, înghiţit, indigestie sau nu, cu posibilitate de “gastrită”?

Există studenţi la care sistemul nu a ajuns, sunt cei implicaţi în activităţi extracurriculare, care caută, întreabă, se dau cu capul şi învaţă. Dar sunt puţini. Ca toţi studenţii să fie autonomi în învăţare trebuie să fie copii, şi mi se pare ilogic ca la 20 de ani să încerci să revii la stilul de învăţare de la 5.

Nu ar fi mult mai uşor pentru toată lumea să fim lăsaţi să ne dezvoltăm natural, organic?

test Filed under De'ale mele | Comment (0)